Încearcă gratuit
Logistică pentru terți

WMS pentru 3PL: marfa fiecărui client, separat, în același depozit

Depozitele care lucrează pentru mai mulți clienți țin în DynamIQ WMS marfa pe proprietar, cu regulile fiecăruia, fără un sistem separat pentru fiecare client.

Proprietarul mărfii, pe fiecare bucată

În DynamIQ WMS fiecare articol și fiecare bucată din stoc are proprietar. Doi clienți pot avea același cod de articol fără să se amestece: stocul, rezervările și mișcările rămân separate, chiar dacă marfa stă pe aceleași rafturi.

Rezervare limitată pe proprietar

Pentru fiecare proprietar alegi de unde se poate rezerva marfa lui: anumite zone, anumite locații sau tot depozitul. Astfel, un client cu marfă dedicată nu primește din stocul altuia, iar marfa pusă deoparte nu pleacă pe comenzile greșite.

Fluxuri diferite pentru clienți diferiți

Tipurile de flux se aleg pe comandă: un client de e-commerce poate avea Cluster picking, AWB la ambalare și factură din Oblio, iar un client de distribuție picking pe palet întreg și livrare cu mașinile proprii. Setările pe tip de flux arată de unde vine fiecare valoare: de la firmă sau de la tipul de flux.

Integrările fiecărui client

  • Magazinele și marketplace-urile clienților (WooCommerce, Shopify, eMAG, Trendyol și altele) ca canale de vânzare separate.
  • Conturile de curier ale fiecărui client sau contractul depozitului.
  • Chei de API cu drepturi proprii și webhook-uri, pentru clienții care vor să trimită comenzi din sistemul lor.

Importuri și documente pe proprietar

Articolele, comenzile de intrare și cele de ieșire se importă din Excel cu proprietarul pe fiecare rând. Planșele se filtrează pe proprietar, iar exportul în Excel arată exact ce cere fiecare client.

Un singur depozit, mai multe depozite

Același cont poate avea mai multe depozite, fiecare cu locațiile, zonele și traseul lui. Utilizatorii lucrează în depozitul ales, iar drepturile se dau pe roluri, pe fiecare planșă și pagină de scanner.

Logică proprie pentru cerințele speciale

Clienții 3PL au cerințe care nu încap într-o listă de setări: etichete proprii, verificări la recepție, documente în formatul lor. Pentru acestea scrii evenimente și proceduri în aplicație, încercate întâi în mediul de test copiat din producție. Vezi ce se poate configura.

Cum se pornește un depozit 3PL

  1. Îți faci contul de pe site și alegi profilul de lucru „3PL” la prima pornire.
  2. Adaugi proprietarii, apoi articolele lor (din Excel sau din magazinele legate).
  3. Alegi pe proprietar zonele din care se rezervă marfa și tipurile de flux.
  4. Activezi scannerele și încerci un flux complet cu un client.

Recepția mărfii unui client

Comanda de intrare are proprietarul ei; la recepție, operatorul scanează articolele clientului, loturile și datele de expirare, iar marfa intră în stoc pe proprietarul comenzii. Surplusul față de comandă se primește doar cu aprobare, dacă așa e setat, ca diferențele să fie lămurite cu clientul înainte să intre în stoc.

Expedierea pentru fiecare client

Comenzile de ieșire vin din magazinele clienților, din importul din Excel sau prin API. Fiecare comandă își păstrează proprietarul până la predarea la curier: picking-ul ia doar marfa proprietarului, din zonele permise, iar AWB-ul se face pe contul de curier ales pentru acel client.

Inventar pe client

Inventarul se face pe locații, iar rezultatele se văd pe proprietar. Diferențele se ajustează cu motiv și aprobare, iar istoricul mișcărilor arată pentru fiecare client ce a intrat, ce a ieșit și ce s-a corectat.

Întrebări despre 3PL

Doi clienți pot avea același cod de articol?

Da. Codul se ține pe proprietar, așa că articolele cu același cod ale unor clienți diferiți rămân separate în stoc și în rezervări.

Pot ține marfa unui client doar în anumite zone?

Da. Rezervarea pentru un proprietar se poate limita la zone sau locații alese; marfa din afara lor nu pleacă pe comenzile lui.

Pot primi comenzi direct din sistemul clientului?

Da, prin API, cu o cheie de API pentru acel client, sau prin magazinul lui legat ca un canal de vânzare.

Încearcă DynamIQ WMS cu depozitul tău.

Contul se face în câteva minute, fără card.